Iubesc toamna. Ploile ei reci si lungi, culorile ei si mai ales furtunile ei. Imi place partea urata a toamnei, partea intunecata, cea care seamana cu o bucatica din sufletul meu. Iubesc caldura si soarele, dar in aceeasi masura, sau poate chiar un pic mai mult, iubesc toamna si ploaia. In acelasi fel in care iubesc rosu, dar si albastru. Unii ar spune ca e un indicativ al dezechilibrului… al extremelor. Posibil sa aiba dreptate. De unde sa stiu? Stiu ca eu sunt doua persoane intr-una singura. Stiu ca pot sa simt o mie de lucruri deodata, ca pot sa ascult o melodie pe repeat zile intregi, ca pot sa las impresia ca sunt o stanca cand de fapt sunt o epava si invers. Stiu ca sunt rece, dar si calda cu aceeasi persoana, stiu ca sunt inconstanta, stiu ca vreau dar nu stiu ce vreau. Stiu ca sunt dificila, greu de inteles, greu de multumit. Stiu ca vreau mai mult decat am sau decat pot. Dar mai stiu si ca imi plac lucrurile marunte… picaturile de ploaie, vantul, marea, un pahar de Martini… Si mai stiu ceva: stiu ca pot numara pe degetele de la o mana oamenii care ma cunosc cu adevarat si care ma iubesc exact asa cum sunt, inconstanta si instabila, obsedata saptamanal de cate o melodie, omul extremelor. Si pentru asta vreau sa le multumesc oamenilor alora, ca nu e usor sa iubesti un om ca mine. Chapeau!
Spune-mi ca nu sunt nebuna…
Me and my twisted mind 