Pain

How do you explain your pain? Do you manage to get through to people? I can’t. I can’t explain my pain to the closest people to me, let alone strangers.  I realised today that my pain is only mine, mine to bear and no one else’s. Sometimes a lie is a thousand times better than the truth, because the truth hurts everyone, guilty and innocent.  Me and him. Me and them. Me and everybody.  Today I admitted something I shouldn’t have, ever. It will turn against me and it will hurt like hell. That’s the price you have to pay for being honest.  I’ve brought this upon myself so I’ll live with it.

I like white lies, but I love the truth. Shoot me.

 

Advertisements

Long time

A trecut mult, prea mult de cand n-am mai scris. N-as putea spune ca a fost lipsa de inspiratie, dar lipsa de timp a fost cu siguranta. Atat de multe s-au intamplat intr-un timp foarte scurt… mintea mea inca se chinuie sa le puna pe toate cap la cap si sa vada cumva ce urmeaza. S-au incheiat multe capitole, au inceput altele noi. Tara noua, adaptare, doruri felurite. Dezamagiri pe ici colo, unele mai mari, altele mai mici, fiecare un spin acolo in suflet. Mi-am demonstrat pentru a nu stiu cata oara ca daca vreau ceva, obtin. Nu stiu daca e o nevoie a mea intrinseca de a ma autodepasi, de a-mi seta scopuri (care uneori sunt in functie de imprejurari), dar cumva, reusesc de fiecare data sa fac ce-mi propun. Proverbialul noroc al zodiei mele isi spune si el cuvantul, probabil, alaturi de faptul ca mandria mea ranita ma face de cele mai multe ori sa iau masuri drastice, chiar radicale. Nu-mi pare rau, mi s-a demonstrat pentru a mia oara ca tot raul e spre bine.
Asa ca… salutari din Bonnie Scotland, o tara care va ramane pentru totdeauna in inima mea ca fiind un taram feeric, de poveste, care mi-a dat oportunitatea de a-mi face curatenie in ganduri si suflet. Cat e de serioasa curatenia, o sa vad pe parcurs, dar inceputul este promitator.

image

Toamna tarzie

Iubesc toamna. Ploile ei reci si lungi, culorile ei si mai ales furtunile ei. Imi place partea urata a toamnei, partea intunecata, cea care seamana cu o bucatica din sufletul meu. Iubesc caldura si soarele, dar in aceeasi masura, sau poate chiar un pic mai mult, iubesc toamna si ploaia. In acelasi fel in care iubesc rosu, dar si albastru. Unii ar spune ca e un indicativ al dezechilibrului… al extremelor. Posibil sa aiba dreptate. De unde sa stiu? Stiu ca eu sunt doua persoane intr-una singura. Stiu ca pot sa simt o mie de lucruri deodata, ca pot sa ascult o melodie pe repeat zile intregi, ca pot sa las impresia ca sunt o stanca cand de fapt sunt o epava si invers. Stiu ca sunt rece, dar si calda cu aceeasi persoana, stiu ca sunt inconstanta, stiu ca vreau dar nu stiu ce vreau. Stiu ca sunt dificila, greu de inteles, greu de multumit. Stiu ca vreau mai mult decat am sau decat pot. Dar mai stiu si ca imi plac lucrurile marunte… picaturile de ploaie, vantul, marea, un pahar de Martini… Si mai stiu ceva: stiu ca pot numara pe degetele de la o mana oamenii care ma cunosc cu adevarat si care ma iubesc exact asa cum sunt, inconstanta si instabila, obsedata saptamanal de cate o melodie, omul extremelor. Si pentru asta vreau sa le multumesc oamenilor alora, ca nu e usor sa iubesti un om ca mine. Chapeau!

Spune-mi ca nu sunt nebuna…

https://www.youtube.com/embed/4eS6Bu1yDvk“>http://

And we run

Joi. Inca una.

And we run, with a lonely heart…

Ne grabim. Sa simtim, sa iubim, sa vedem, sa auzim.

Don’t blink, you’ll miss it!

Ne ascundem nefericirile si esecurile in alcool, depresii, muzica.

Lift up your head, too late, we’re gone…

Tanjim dupa libertate, dar…

You were never free, and you never realized

Fugim cand dam de greu… insa fugim singuri.

And we run, running in the dark

Daunator

Ce face un om normal cu ceva care ii dauneaza? Raspuns corect: renunta la lucrul respectiv. Ce face Julika cu un lucru care dauneaza (nu neaparat ei)? Raspuns corect: nu renunta la el, pentru ca e pe principiul “de la ceva tre’ sa ti se traga moartea”.  Deci musai tre’ sa renunt la alcool… numai belele face, nemernicul…

De speriat

“Esti o femeie de care barbatii se sperie, datorita felului tau de a fi si a standardelor tale. Cine vreodata se va putea ridica la nivelul tau?”

S-o iau ca pe un compliment sau…?

(Semi)depresie

Mi-ar placea tare mult sa ma inteleg. Sa-mi dau seama ce imi lipseste… pentru ca in momentul asta simt ca-mi lipseste ceva. Nu stiu ce, n-am nici cea mai vaga idee macar. Incerc sa-mi dau seama, dar fara succes. Ceva nu e cum trebuie. Ceva nu e la locul lui, nu e acolo unde trebuie. E un sentiment ciudat, de oarecare neimplinire, de un lucru care stiu ca e undeva, dar nu unde trebuie. Si mai ciudat e ca sentimentul asta nu e permanent, ci sporadic. Am momente cand simt ca m-am pierdut undeva si mi-e greu sa ma regasesc, sa ma urnesc si sa merg inainte. Parca sunt tot timpul cu doi pasi inapoi si nu pot ajunge la destinatie. Pe care de fapt n-o stiu, pentru ca nu stiu ce vreau. Habar n-am ce-i cu mine, si la propriu si la figurat. As pleca undeva departe, singura si in acelasi timp n-as face-o. As dormi intr-una si in acelasi timp nu vreau sa adorm. E o invalmaseala in capul meu pe care n-o cunosc… Mi-e straina, dar nu cu totul.

Ca de obicei cand sunt in pasa proasta, ascult Nightwish.

“And you… I wish I didn’t feel for you anymore.”